Game of Thrones s-ar putea termina mai repede decât credeți
Popularul serial Game of Thrones este o mină de aur pentru HBO, dar se pare că finalul întregii epopei este mai aproape decât se credea inițial.
În urmă cu câteva luni, pornind de la niște contracte semnate între HBO și realizatorii serialului, s-a ajuns la concluzia că povestea din serialul Game of Thrones ar trebui să se încheie cu sezonul 8. În contextul în care fiecare sezon până acum a avut 10 episoade, iar duminică ar trebui să înceapă sezonul 6 cu alte 10 episoade, mulți au făcut un calcul simplu și s-au entuziasmat la perspectiva celor 30 de episoade rămase. Se pare însă că realitatea va fi însă cu totul alta, iar informația vine de la creatorii seriei TV.
Conform celor de la Variety, care i-au luat un interviu lui David Benioff și D.B. Weiss, după calculele lor, la finalul sezonului 6, ce va fi format tot din 10 episoade precum sezoanele anterioare, ar urma să mai vedem doar 13 episoade până la sfârșitul serialului. După această estimare, sezoanele 7 și 8 vor fi semnificativ mai scurte, iar limita de 10 episoade per sezon nu va mai fi respectată.
,,Cred că am ajuns la ultimele 13 episoade după acest sezon. Intrăm în ultima tură. Asta credem acum, deși nimic nu este bătut în piatră, dar la asta ne uităm momentan. ” În altă ordine de idei, valoarea de 13 episoade pentru sezoanele 7 și 8 este momentan în stadiu de proiect și nu se știe, în proporție de 100% dacă va fi respectată.
Realizarea noilor sezoane din Game of Thrones a devenit mult mai dificilă încă de la mijlocul sezonului 5, când poveștile reproduse la TV nu s-au mai inspirat din cârțile cu același nume, deoarece George R.R. Martin nu le-a scris. Aparent, autorul le-ar fi spus creatorilor filmului cum își imaginează el finalul pentru Game of Thrones și este posibil ca ceea ce vom vedea în serial să fie detaliat și în cărțile omonime care vor apărea în anii următori.